în Povestiri

15 min de citit



În momentul inițial au fost două stele: Biramos si Landravos. Legendele spun că între ele exista o atracție atât de puternică încât toată materia era concentrată în jurul celor două corpuri cerești. Se mai spune că după un timp, ceva s-a întâmplat și atracția a început să scadă. Și cele două stele au început să se îndepărteze una de cealaltă, lăsând loc pentru nașterea universului pe care îl cunoaștem. La o margine de abis stă Biramos iar la cealaltă așteaptă Landravos. Și cele două stele sunt supuse unei suferințe continue, în timp ce privesc înapoi și văd că nu se mai pot apropia niciodată una de alta. Profețiile spun că va veni un moment când cele două stele vor fi din nou împreună… Și atunci, lumea așa cum o cunoaștem va lua sfârșit.

*

Amos și Avos stăteau în jurul unui foc de tabără, simplu, scânteietor. Deasupra lor, cerul era negru ca ochiul unei manticore iar stelele străluceau – pistrui. Amos îmrăștia vreascurile în foc iar Avos stătea cu picioarele strânse la piept și cu mâinile în față, să se încălzească la foc. Oftă și se întoarse spre Amos.

– Te-ai întrebat vreodată, de ce ne-au dat părinții noștrii numele pe care le avem… Amos, Avos. De la cele doua stele menite să nu se mai întâlnească niciodată.

Amos puse bățul cu care răscolise focul lângă el și se întoarse spre Avos. Se uită la mâinile ei întoarse spre foc și își ridică privirea spre chipul ei brăzdat de umbre.

– Dar se vor întâlni odată și odată, spuse.

– Și atunci, de-abia la final…

– Sau de-abia la început.

– Nu avem de unde să știm.

– Așa e. Nu avem. Dar ce contează asta acum?

Amos îi luă mâinile lui Avos făcute căuș în mâinile sale. Avos spuse:

– Câteodata simt că nu înțeleg… nu înțeleg lumea…

– De asta sunt eu aici. Spune-mi ce nu înțelegi.

S-au aplecat unul spre altul, nu pentru un sărut ci într-o îmbrățișare. Buzele lui Avos s-au deschis intr-o șoaptă la urechea lui Amos:

– Nu înțeleg sfârșitul.

Au rămas așa unul lângă altul, cu focul strălucind palid, ca un far în mijlocul pustietății. O șoaptă, mai mult un gând a venit din partea lui Amos:

– Începutul…

Și a rămas suspendat în aer, urmând ca fumul învolburat să-l conducă mai departe spre înălțimile cerului, spre stele și spre Biramos și Landravos.

*

Doar zece ani au trecut de la ziua aceea când nu înțelegeam, și tu mi-ai spus că sfârșitul e început. Nu am fost deloc mulțumită de răspuns dar l-am acceptat așa și am putut trăi alături de tine. Am trecut amândoi prin viață așa cum am crezut că e mai bine. Tu cu încrederea ta, eu cu neliniștile mele. Dar acum când stau la mormântul tău și tu nu-mi răspunzi, nu te mai pot crede. M-ai mințit încontinuu ca să mă simt mai bine și acum ai plecat, înaintea mea. Mi-ai spus că sfârșitul e un început dar uite că nu e. Sunt singură cu doi copii și nimeni nu-mi spune că totul va fi în regulă așa cum îmi spuneai tu. Nu știu ce soartă crudă e asta… Dar legendele sunt o prostie. Nu există o stea Biramos, nici Landravos, nu există nimic decât prostii. Continuăm să trecem prin viață îndemnați de fantasme și povești frumoase. Nu există nimic aici decât… un început. Nu pot să cred că încă îmi trece vocea ta prin cap. Plâng la mormântul tău. Îl îngrop în lacrimi și te rănesc și tu îmi răspunzi și după trecere. Nu ți-am adus flori pentru că știu că nu vrei. Tu crezi că ai ajuns alături de stelele tale și de acolo ți-e greu să vorbești cu mine clar. În fine, o să-ți povestec eu. Jeimin și Ilivo cresc mari și sănătoși și sunt pasionați de lucruri total diferite de ce ar trebui. Zâmbesc. Îmi spun să termin, dar simt că și tu zâmbești de acolo de oriunde ai fi. Jeimin scrie poezii și se uită la stele. Ilivo iubește matematicile și se uită la stele. Jeimin le admiră și spune povești, Ilivo le calculează traiectoriile. E o fetiță tare tăcută dar începe să aibă încredere în ideile ei. Jeimin seamănă cu tine. Nu vorbește mult dar când spune ceva, toată lumea tace. Când mă uit la ei, mă simt fericită dar există un nor negru deasupra mea care devine din ce în ce mai mare pe măsură ce timpul trece. Povestea ta cu norul de furtună și oamenii prinși la mijloc. Dar avea final fericit. Eu nu știu daca o să trec de el. Adio, Amos. A fost o viață scurtă și sper să ne întâlnim, la fel cum Biramos și Landravos se vor întâlni. Cu un nou început.

*

O casă la marginea pădurii. Nici prea mare, nici prea mică. Fumul ieșea vesel din horn. E toamna. Câțiva copaci își abandonaseră complet frunzele. La marginea crângului, o sclipire.

În casă, Avos stă și se uită în foc. Jeimin cântă. Ilivo se balansează pe un scaun.

– Mi-e foame. Hai să mâncâm! spune.

– Imediat, drăguțo!

Jeimin cântă în continuare. Vocea lui se lasă într-o șoaptă și continuă lin. Aproape trist. Avos se încruntă. Își aduce aminte. Închide strâns ochii. Îi deschide repede și se ridică. Iese pe ușă.

– Pot să vin cu tine, mămico?

– Sigur, hai să pregătim masa.

– Ura!

În urma lor, Jeimin se oprește din cântat și se duce la fereastră. Scrutează cu privirea orizontul și vede o sclipire la marginea crângului. Așa trebuie să fie. O sclipire, o moarte și eu nu pot face nimic. Jeimin stă așa cu slipirea în colțul ochilor. Nu înțelege. Îi vine în minte o nouă povestire. Va trebui să o aștearnă pe hârtie. Sau să o discute cu mama și sora lui. Poate îi vor mai da idei. Întotdeauna se simțeau bine când le povestea lucruri, chiar dacă majoritatea nu erau originale. Mama lui nu prea vorbea mult. Surorii lui îi plăceau calculele iar un profesor din castel îi vizita din în ce mai des, impresionat de talentele ei. Despre tatăul lui nu știa multe, dar aflase din greșeală că și el fusese un mare povestitor. Jeimin simțea cum la unele povestiri, ochii mamei se întunecă dar nu se oprea. La început a întrebat dacă spunea ceva greșit, dar Avos îl îndemna să continue. Câteodată se gândea, la tatăl lor, al lui și a lui Ilivo, la modul cum trecuse, dar gândurile astea îi făceau rău și povestirile lui deveneau negre. Așa că încerca să se țină departe de întrebări.

Jeimin aude un strigăt. Altă sclipire. Din crâng iese o oaste. De ce? Jeimin observă rapid. Săbii ruginite, oameni puțini, scuturi rupte, armuri peticite. Doi-trei lideri, în frunte, care se duc în direcții diferite. Sălbatici? Barbari? Nomazi? Ce căutau aici? Să prade și să tâlhărească, desigur, un junghi trece prin inima lui Jeimin. Sare de la fereastră și iese pe ușă. Prea târziu. Avos o ține strâns la piept pe Ilivo. Ilivo plânge. Amândouă stau în colțul bucătăriei exterioare. Sunt înconjurate de oameni simpli, cu fețe strâmbe. Când îl văd pe Jeimin se întorc spre el și Avos țipă:

– Nu!

Un bărbat cu nasul cârn și mustață roșie o smulge pe Ilivo din brațele mamei. Altul se repede spre Jeimin. Al treilea stă și privește.

*

Pe fetiță au luat-o. Băiatului i-au tăiat capul. Pe Avos au lăsat-o și ea și-a pus capăt zilelor. Am văzut totul și nu am putut să fac nimic. Îl văd pe Jeimin cum urcă spre mine dar e prea furios, prea plin de regrete, prea dornic de răzbunare. Își va pierde calea. O văd pe Ilivo. Și-a pierdut inocența. Nu se mai gândește la stele. Se gândește la săbii și la securi și la capete și sânge. La sângele lor când vor păți toți ce au pățit fratele ei. Și dacă ar putea, le-ar face și ce i-au făcut ei. Închide ochii și visează, copilă, sfârșitul suferinței e aproape.

Îmi pare rău că m-am trezit așa târziu. Mă uit în jur. Nu văd. O strig pe Landravos. Nu-mi răspunde. E timpul să mă pun în mișcare. O las pe Ilivo în mâinile sorții pentru că eu nu mai putere asupra ei.

*

A auzit un nume înainte să scape. Ferun. Știe cine e răspunzător și va aștepta, oricât va fi nevoie ca să-și plătească datoria. Ferun. Un nume ciudat, un nume străin. A auzit mai multe. Barbarii au făcut un târg. Au atacat prin surpriză și au ieșit victorioși. Lordul le-a dat pământ și case. Pământul lor. Casa lor. Pământul unde Jeimin a trecut, unde ochii lui au privit cerul iar ochii ei au privit pământul. Era ceață pe pământ iar ochii ei erau în lacrimi. Acum nu se mai chemau tâlhari, erau mercenari. Erau oameni cu statut. Iar ea era doar o… era doar o… Nu înțelegea, dar nu se putea gândi la asta, nu acum. Ferun. O să țină minte. avea o singură teamă. Ca Ferun să nu treacă înainte să-l doboare ea.

A scăpat când ei nu au mai vrut-o. Au plecat la război și au lăsat-o într-un bordei murdar. Nimeni nu a mai venit la ea, nimeni nu a mai strigat-o. A mers cu grijă până la ușă și a ascultat. Niciun sunet. A împins-o ușurel. Ușa s-a deschis surprinzător de tăcut. A făcut un pas, doi. Afară era liniște. A auzit un mormăit și și-a dus mâna la gură să-și oprească chicotul. L-a văzut la un colț al casei, cu nasul spart și un ochi vânat. Părea beat. S-a uitat la ea confuz.

– A, tu erai, i-a zis.

Ilivo a încuviințat tăcut și a întrebat:

– Unde sunt ceilalți?

– Au plecat la război, alături de lordul tău. Toți. Le-a promis mult aur. Pe mine m-au bătut și m-au lăsat aici. Prea beat.

Bărbatul s-a proptit cu spatele de un zid și a ridicat privirea spre Ilivo:

– Vino încoace, așa… și fă-mi o favoare.

Ilivo s-a apropiat, a luat sabia rugită de lângă el și i-a trecut-o prin țeasta urâtă înainte ca bărbatul să-și formuleze favoarea.

– Cu plăcere, a zis.

Ilivo gâfâia greu dar un zâmbet începea să i se contureze pe față.

*

O tânără seducătoare se furișează în miezul nopții. Poartă o rochie sfâșiată de la genunchi. Zidurile trainice, roșii îi oferă refugiu. În mână ține un cuțit înroșit. Fuge. Se lovește de cineva. Un bărbat tânăr în uniformă. Gardian, soldat, tot același lucru. A fost prinsă. În prima secundă se resemnează. Măcar mi-am îndeplinit misiunea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să se lase înfrântă acum. Bărbatul zâmbește și o ține aproape. E aproape frumos, puțin romantic. Tânăra se zbate și îi înfige cuțitul în piept. Bărbatul îi dă drumul și se prăbușește.

– Ilivo, ce…?

„Ce am făcut?” Adrenalina i se scurge din corp. Îl recunoaște pe tânăr. A fost drăguț cu ea, chiar dacă și-a respectat ordinele. Au vorbit o dată. Iar Ilivo a vorbit cu el mai mult decât de obicei. Adică mai mult de două cuvinte.

Aude voci. Vin după ea dar nu pleacă. Varsă o lacrimă și se lasă în genunchi lângă tânărul care se ține strâns cu o mână de rana de la piept. Aude voci și din față acum. Nu mai are unde să fugă. Pune o mână peste mâna rece a celui rănit.

– Ce am făcut toată viața mea? întreabă.

– Nu a fost vina ta…

Ultimele cuvinte o străpung mai tare decât lancea pe care o primește în spate.

Ilivo se prăbușește cu ochii deschiși spre cer. Respiră greu, dar un zâmbet i se conturează pe chip. Ferun era mort.

*

Nu îl vad pe Biramos. Ce s-a întâmplat la ultimul sfârșit? Îl strig, dar e departe. Un ecou vine printre stele și praf cosmic. Îl simt anemic. Este undeva departe. Aici e frig și tăcerea e grea. E timpul să plec.

*

Sirava și Camil stau pe bancă în parc. O tăcere stranie se lasă peste ei. Camil face un pas discret în direcția Siravei. Sirava privește în sus, se face că nu observă.

– Câți erau? întreabă Camil.

– Ha?

– Câți erau la CytarGee?

– A, vreo cinci, șase…

– Toți împotriva ta?

– Mda, i-am bătut ușor.

Camil o atinge pe Sirava pe braț. Sirava îi întoarce atingerea, își trece degetele de-a lungul palmei lui Camil și se retrage. Își bagă mână în buzunar și se zgribulește.

Camil rămâne nemișcat câteva secunde. O înconjoară cu brațul și o trage mai aproape. Sirava nu protestează și își lasă capul pe umărul lui Camil. Umărul lui vibrează iar imaginea se pierde intr-un tremur neclar.

– Ar tebui să ne întâlnim o dată pe o bancă reală, într-un parc real, zice Camil.

– Bună încercare, știi că nu mai există decât rezervații.

– E bine și acolo.

– Dacă reușești să faci tu rost de un permis.

– O să încerc.

– Foarte bine, Sirava surâde și îl privește în ochi. Chipul lui Camil se întunecă și dispare.

– Ce-a fost asta? Ai simțit și tu? întreabă Camil.

– Da, ceva a bruiat semnalul. Stai că pierd video și haptic. Mă mai auzi?

– Te aud. Tu vezi transmisia asta? Transmisie de urgență?!

– Da, o văd, ceva nu e bine… Avem trei stele deasupra cerului? Ce naiba? strigă Sirava.

– Nu te mai aud!

Camil stă în întuneric. A căzut curentul? Așa ceva nu s-a mai întâmplat de ani de zile. Generatorul secundar sau terțiar al rețelei trebuia să intre în funcțiune. Se întoarce spre fereastra deschisă. Simte un vânt rece.

Vede lumina, apoi vede și focul.

*

Biramos înainta cu o viteză colosală, însă nu suficientă. Nu era un zeu și nu reușea să se deplaseze instantaneu dintr-un punct al universului în altul. Dar știa că întâlnirea va avea loc. Nu reușea să își aducă aminte detaliile ultimului rendez-vous, dar era emoționat, așa cum numai el putea fi. Landravos îl va aștepta acolo, în locul de unde venea semnalul cel mai puternic.

Landravos înainta fără să se întrebe ce face. Ce punea în mișcare aceste dorințe, aceste deplasări fără noimă, aceste întâlniri și despărțiri ale sorții? Erau inevitabil conduși spre bucurie și spre suferință, la fel ca toate celelalte lucruri din acest univers simplu.

Îl văzu. La marginea sistemulul era el, Biramos. Începeau să se apropie unul de altul, în timp ce se roteau.

*

Flăcarile se ridicau înalt ca într-un foc de tabară la ultima suflare, când flăcările se înalță spre cer nepotolite. Așa se înălțau flăcări și jerbe de radiații de pe acest glob numit Planetă. Un glob în flăcări. Și au ars cu toții. Biramos și Landravos au rămas în spațiu cosmic, în tăcere. Se roteau cu ochii închiși într-o spirală infinita. O stea dublă, o stea eternă. Încet, au început să se despartă și nu și-au dat seama. Erau amorțiți și somnoroși. Așa a fost sfârșitul. Sau așa a început totul?

*

Camil și Sirava s-au ridicat de pe bancă. Au deschis ochii încet și s-au ținut de mână. În jurul lor era iarbă și flori și pomi. Totul părea real și nu se vedea niciun tremur de iluzie. Atingerea palmelor era reală și nu vreo senzație tehnohaptică. Iar deasupra lor ceva pândea. Cineva care hotăra destine fără să-și dea seama.

*

Când sorele a răsărit, Jeimin era în fața căsuței și își ținea mama de după umeri, iar pe surioara lui, Ilivo, alături de el. Din fața lor se apropia un bărbat. Amos se întorcea acasă. Și era fericit.

Această povestire a apărut pentru prima dată în revista Nautilus: Îngeri de lumină

Imagine copertă adaptată și preluată de pe Pixabay.

Scrie un comentariu

Comentează

  1. In year 2019 there are lot of movies coming out. Obviously, there are Avengers part 2, new Star Wars Episode IX and many others. These are movies that every kid wants to see, but sometimes you can miss it.It is where apps come in handy you can watch a movies for free. Btw, looking for the best app to watch free movies on your iOS phone? Then your should check Showbox app. This is the most famous app today that has a big library of shows and movies. This app is also available for iMac users. But your need to download it first to enjoy free shows download Showbox APK on PC

  2. Carrie Underwood is my favourite US singer. She is young, beautiful and charming woman in her 30s. Her strong voice takes me away from all problems of this planet so I start enjoy my life and listen songs created by her mind. Now she is on a Cry Pretty 360 Tour started in May of 2019. The concerts scheduled for this year, up to the last day of October. Ticket prices are moderate and available for all men and women with different income. If you love country music as mush as I, then you must visit at least one of her concert. All tour dates are available at the Carrie Underwood tour 2019. Open the website and make yourself familiar with all Carrie Underwood concerts in 2019!

  3. Today almost every Internet user visits Youtube or any other video hosting to upload and watch videos, free movies and other stuff. But sometimes you want to download a video or a movie and the hosting doesn’t allow you to do it. It’s where Vidmate App is coming to help you out. It allows you to download a video from may services, including YT, Facebook, Vimeo and many others. To perform this you just need to find a video and click download button. Plus, the app is completely free of charge and very easy in use! Download Vidmate from https://vidmateapp.pro now and start downloading very entertaining videos to share them with your family!